Radu OPREA

The Dark Knight (2008)

Posted by Radu on Aug 13, 2008

Intai sa va spun de cinema, de IMAX. Frate, e MARE!!! Un ecran imens, de vreo 20 m inaltime si lat de inca vreo 25. Din pacate a inceput cu un anunt ca numai anumite secvente au fost filmate cu camera IMAX, si ca in rest s-a pastrat raportul 1:2.35…
Ei bine, cu camere speciale au fost filmate toate secventele de zbor si alte cateva de intensitate sporita. Am simtit un mic gol in stomac la primul cadru, cand Batman se arunca de pe cladire. Simti orasul sub tine. Simti actiunea. Esti acolo!

Sunt totusi facute bine trecerile intre IMAX si normal, trebuie sa fii destul de atent ca sa le observi, dar de cele mai multe ori atentia iti este captata de actiune. Cred ca daca nu anuntau asta la inceput, nici nu observam.

Sunetul este ceva mai bun decat la noi, dar dat mai incet.

Si filmul…

Mi-a placut foarte mult filmul. Povestea mi s-a parut extraordinar de bine inchegata, cu o directie bine definita, fara detalii inutile, si cu personaje foarte bine conturate.
Cel mai mult mi-a placut de Joker - mi s-a parut singurul personaj cu o pasiune. El nu avea dileme existentiale care sa stea in fata cursului natural al actiunii si nu vroia sa se casatoreasca cu nimeni. Iar interpretarea lui Heath Ledger mi s-a parut o capodopera. M-a fascinat de la prima secventa in care a aparut pana la sfarsitul filmului. Reactia generala era “stai, de ce a plecat, aduceti-l inapoi!”
A fost singurul personaj dintr-un film care realmente m-a marcat. De la ticuri, la pasiunea sa de neegalat.

“Come on, I want you to do it, I want you to do it. Come on, hit me. Hit me!” - stiti voi ce secventa

Invatam noi pe la orele de romana despre artistul care face sacrificiul suprem pentru arta. Acest sacrificiu mi se pare ca l-a facut Ledger. A creat o capodopera, care i-a luat viata. Este un interviu cu el in care vorbeste despre The Jocker, unde se vad multe din ticurile personajului, se vede ca il traieste.

Felicitari pentru ce a facut, si sa-i fie tarana usoara, cum se zice pe la noi.

“Lucius Fox: Let me get this straight: You think that your client, one of the wealthiest, most powerful man in the world, is secretly a vigilante who beats criminals to a pulp with his bare hands. And your plan is to blackmail this person? Good luck.”

Alta replica geniala.

A fost un cadru superb, cand este el atarnat cu capul in jos, si camera se intoarce astfel incat sa il vedem normal. Senzatia pe care o creaza… sunt curios a cui a fost ideea.

Si daca tot descrierea blogului este “despre muzici de film, cum si de ce”, hai sa vorbim si depre muzica.

A fost compusa de Hans Zimmer si james Newton Howard. De putine ori sunt doi compozitori care sa lucreze impreuna la acelasi film. Cel mult al doilea recompune muzica, deoarece regizorului nu ii mai place ce s-a compus pana atunci.
Dar aici au lucrat side by side, si a iesit o capodopera. Filmul incepe cu trioleti pe coarde, care cresc in intensitate pe parcursul a catorva minute, fapt ce creaza o tensiune pe care o tai cu cutitul.
Tot coarde, de fapt o vioara, initital cantata natural, apoi putin sintetizata este folosita in absolut fiecare moment de tensiune al filmului. Este cam sunetul de tren din The Godfather, cand Pacino este stresat si trebuie sa ia o decizie.

Nu cred ca am vazut vreun film cu o muzica mai buna decat asta. Cred ca sustine filmul mai bine decat orice alta, din oricare alt film. In LOTR muzica da un sens filmului, ajuta la pozitionarea lui intr-o alta lume, a fanteziei. Aici pur si simplu sustine actiunea. Pur si simplu este un Atlas emotional care tine tot filmul pe umar. NIciodata prea multa, niciodata prea putina.

Imi place mult cum motivul de la inceput (saisprezecimile) revine in final, si cum vocea moralizatoare (Gordon) intervine spunand ca il urmaresc “Because he’s the hero Gotham deserves, but not the one it needs right now…and so we’ll hunt him, because he can take it. Because he’s not a hero. He’s a silent guardian, a watchful protector…a dark knight.”

Am fost initial uimit de punctajul iesit din comun de pe imdb.com (9.5 atunci, 9.3 acum) care la plasat pe locul I, dar s-a dovedit ca il merita pe deplin. Nu imi amintesc un detaliu care sa nu fie la locul lui (bine sunt 2, dar deja sunt carcotas), care sa deranjeze in vre-un fel sau care sa lipseasca.

Felicitari intregii echipe care a lucrat la acest film! Au facut o minune!

“Batman: [interrogating Maroni on whereabouts of The Joker] He must have friends!
Salvatore Maroni: [incredulous] Friends? Have you met this guy?”

Wicked!

Posted by Radu on Aug 7, 2008

Am fost saptamana trecuta la un show de Broadway, la Pantages Theatre, in Hollywood.

A fost primul spectacol de acest gen pe care l-am vazut, si m-a lasat paf (citandu-l pe bunicul meu). Am asistat la o reactie a publicului exceptionala; nu am mai vazut asa ceva niciodata si am fost la destule spectacole de toate natiile.
Aplauze dupa fiecare cantec, iar la sfarsitul primului act, Doamne! O furtuna de aplauze!

Este povestea “Vrajitorul din Oz”, spusa din punctul de vedere al The Wicked Witch of the West. Spusa foarte interesant, cu un umor poate prea evident cateodata, dar per total foarte echilibrata.

“The baby’s coming…
And how!
I see a nose
I see a curl
It’s a healthy, perfect
Lovely, little -

GREEN!”

Vai ce mi-a placut muzica!
Mi-am luat CD-ul cu inregistrarea originala, de pe Broadway, NY. Sincer mi-a placut mult mai mult reprezentatia de aici, dpdv muzical, that is. A fost parca mai vie, iar Galinda a interpretat mult mai frumos.

Este foarte interesant orchestrata. Pentru mine a fost ceva cu totul nou, baterie foarte puternic punctata, langa coarde, cu un mic sintetizator pe ici, pe colo, unele parti scrise in 5/8… Vai cat mi-a placut.

Doamne cat mi-ar placea sa scriu muzica pentru asa teatru! Poate asa m-as obisnui cu ideea de a locui intr-un oras unde cerul nu prea se vede - NY, evident.

Nu imi vine sa cred ca nu ma opresc in NY, sa vad si un spectacol la el acasa. Parca nu am gandit deloc calatoria asta…

Galinda:
“I know. That’s what makes me so nice!
Whenever i see someone
Less fortunate than I
(and let’s face it - Who isn’t
less fortunate than I?)”

Galinda este personajul “bun”, tipa popular din facultate, iar Elfaba este ciudata facultatii - este verde, ce-i drept… are toate motivele sa fie ciudata…

Galinda:
“Elphie - Come on - We’ll be late for Wizomania!”

Iar la final… Nu va puteti imagina cat de tare poate aplauda o sala plina de oameni! Cred ca mai mult m-a impresionat publicul decat piesa Bine, si muzica.

Daca aveti ocazia, merita fiecare cent din cei 80usd cat costa biletul!

Wicked - the musical

Incredibil!

Posted by Radu on Aug 3, 2008

M-a servit un tip in Sam Ash care semana cu Petremarin. Si nu numai la fata! Avea exact aceleasi ticuri in vorbire! Spuse pe acelasi ton, in exact acelasi fel! Incredibil!

N-avem dom’ne verde!

Posted by Radu on Aug 3, 2008

Nu exista culoarea verde la semaforul pentru pietoni; aici traversezi pe culoarea alba!

What a day… part II

Posted by Radu on Aug 2, 2008

Se zice ca fulgerul nu loveste de doua ori in acelasi loc… Dar o zi proasta nu vine niciodata singura. Si asa incepe calatoria mea “fortuita” prin LA…

Ma trezesc vineri dimineata cu maretul gand de a ma duce la Sam Ash (un music stuff superstore) sa imi iau clapa. De fapt sa imi iau alta clapa, ca CME M-Key-ul pe care l-am luat de pe net este foarte prost. In urma lecturii multor review-uri am ajuns la concluzia ca cele mai bune variante sunt fie un sintetizator Korg X50 fie un simplu midi controller Edirol PCR-800. Magazinul de langa mine nu mai avea Edirol, si pentru ca mi l-au promis, au zis ca imi fac reducere la X50 de 150 usd (de la 700 cat este de obicei). Dar pe care sa o aleg? Well, trebuie sa le aiba la Sam Ash pe amandoua.

Ma trezesc cu greu la 10, ma imbrac si plec. Am asteptat ceva dupa autobuz (vreo 30 de minute daca nu ma insel), am mers ceva mai mult cu el (vreo 40…) si am ajuns la magazin. Un tip simpatic (sper sa nu citeasca si el asta, ca pe aici se interpreteaza foarte usor cuvantul simpatic de catre membrii de sex asemanator…) mi-a aratat ce aveau ei pe acolo, am cantat la toate clapele posibile, unele se simteau mai bine, altele mai prost dar aveau mai multe briz-brizuri, in fine, am ajuns la concluzia ca cel mai bine ar fi sa imi iau o clapa destul de simpla pe care sa o car dupa mine, si un controller foarte destept de la Novation, ReMOTE SL Zero pe nume. Clapa pe care am testat-o acolo era un Yamaha KX49, se simtea destul de ok, avea si ceva butoane cu care ma puteam descurca destul de ok prin program (ce-i drept, ei ziceau ca este facuta special pentru Cubase, dar nah! Este MIDI, trebuie sa mearga si cu Logic-ul meu) si parea destul de mica.
Cum eu aveam nevoie de inca o octava in plus, am luat KX61.
Si uite asa am plecat eu de la magazin cu doua cutii cat toate zilele, una care-mi ajungea pana la gat, si alta care abia statea la sub-brat. Am tras de ele pe strada, am tras de el in autobuz, am chinuit o tipa langa care ma asezasem, pana la urma s-au eliberat 2 locuri si m-am asezat acolo. Cum stateam eu in statie de dimineata, am vazut ca exista o statie de autobuz ceva mai aproape de casa (pentru intoarcere) - “Sa tin minte!”
Am tinut minte, si nu am coborat cu 50 de metri inainte, cum faceam de obicei, “Lasa, mai scurtez putin drumul!”. Ei bine, autobuzul a virat la dreapta… Trage repede de sarma, “Sir, sir, I think I want to get off!”. Ma lasa el la prima statie - asta dupa ce m-a intrebat el ceva, dar nu am prea inteles, asa ca am coborat. Era cu vreo 500m mai departe de unde trebuia sa cobor. Am luat-o usurel la pas spre casa, cand trece pe langa mine autobuzul, si soferul zambeste. “Nu pot sa cred!” Autobuzul ocolea vreo 500m in dreapta, dar apoi se intocea si mergea mai departe…

Cu unele chinuri considerabile, am ajuns acasa. Mi-am blestemat gandul “Sa-mi iau laptopul cu mine, ca poate mai am nevoie de ceva de pe net, si cine stie…”, l-am injurat putin pe Dragos ca tocmai atunci a ajuns si un pachet de-al lui, si l-am luat si pe ala de la biroul de preluari, am urcat si m-am trantit in pat.
Hai sa deschidem jucaria ca sa ne facem de cap. Deschidem prima data ReMOTE SL-ul, arata super! Profi, o sa ma ajute foarte mult, este urmatorul pas sub o suprafata de control, perfect! Dar sa deschidem si clapa. O deschidem “Ha Ha!” cu Dragos, ca vorbeam cu el pe net, o pun pe birou si nu mi se mai vede laptopul.
WAIT! This is all wrong!!! Nu se poate. Nu poate fi asa de mare! Nu este posibil sa imi fi parut asa de mica in magazin si asa de mare acasa… Ceva nu este in regula. In fine, hai sa o testam. Ca poate…
O testam, nu merge din prima (si chiar daca mergea nu cred ca schimba cu ceva), cuget putin, “Gata, o duc inapoi!” La magazin am mai testat o clapa care se simtea foarte bine, si avea incorporat midi controllerul ala destept (ReMOTE), dar era mai maricica, trebuia sa iau cu mine mereu si controllerul, chiar daca nu il foloseam mereu, arata mult mai bine si era mult mai space efficient midi controllerul separat, dar anyway, clapa este PREA MARE! Trebuie sa o duc inapoi.
Zis si facut, ambalez totul la loc, nu gasesc scotch sa inchid cutia in care a venit clapa, improvizez ceva, si plecam la drum. Eu, clapa si ReMOTE-ul.
Ajung in statie, cum traversam strada vad cum trece autobuzul pe langa mine, astept, scot niste bani, ii schimb in ceva mai mic (nici bani de autobuz nu aveam), vine autobuzul si… Here we go!
Autobuzul era ceva mai express de cat ce am luat de dimineata. Ce inseamna ceva mai express? Are O SINGURA statie mai mare decat celalalt autobuz. Care statie? Aia la care trebuia sa cobor eu! Unde era magazinul? Exact la mijloc. Vad magazinul, trag de jucarie, intreb unde este urmatoarea statie “Chiar aici, la La Brea” - inca trei semafoare mai departe…
La magazin, tipul cu care vorbisem de dimineata si-a terminat tura, si am dat de unul care… imi dadea dreptate la tot ce ziceam “True!”, “Yeah, I know!”, “Yeah, you’re right!” - nu m-a ajutat cu nimic…
Ei aveau un PCR-800, dar era pe raft si ii lipseau 2 butoane. Il intreb ce s-a intamplat, si imi raspunde ca oamenilor le place sa fure lucruri… Na ca se intampla si pe aici.

Pana la urma imi zice ca este posibil sa gasesc clapa la Guitar Center, de peste drum. Ok! Ma duc pana vis-a-vis, si EURIKA! O au! Ii explic tipului de aici ce am nevoie, ma intreaba cu cat am luat ReMOTE-ul, ii spun ca cu 291 “I can give it to you for 269!”. “Are you sure?”. “Yeah, of course!”
La indemnul lui returnez si clapa si ReMOTE-ul, si ma intorc sa iau clapa si ReMOTE-ul din partea asta. Imi aduce frumos PCR-ul, se duce in spate sa imi aduca si controller-ul, si nu mai vine. Pana la urma apare cu o cutie distrusa, rupta, si un controller fara un picior. “I’m sorry, but I only have this one left. It’s a refurb…” POFTIM?!? Eu tocmai am returnat peste strada controllerul si imi spune ca el nu mai are altul. Glumeste!
A dat cateva telefoane, si a mai gasit unul la un alt magazin “Poti trece sa il iei de acolo” - magazinul era de cealalta parte a muntilor Santa Monica. Pana la urma imi spune ca mi-o poate trimite acasa. Perfect, mai putin de carat, in weekend oricum plec, deci este perfect. II intind cardul - “Nu merge!”

POFTIM?!? Cum adica nu merge?!? Avea nevoie de un card cu numarul in relief, deci cam orice card IN AFARA de Visa Electron. Nu era cam niciun ATM pe langa, si nici nu imi venea sa scot cateva sute de USD si sa ma plimb cu ele pe strada… chiar daca este ea Sunset Blvd.
A fost de treaba tipul (era si cazul) si a acceptat cardul asta, a asteptat pana a plecat toata lumea de prin jur, l-a autorizat, si gata! Slava Domnului, puteam sa plec acasa, SA MANANC! - Stiu ca asta o sa genereze unele reactii, dar chiar nu mancasem nimic in afara de un bol de cereale… si juma de litru de suc de portocale (cu pulpa! - a tinut de foame).
Dau sa ies din magazin, cu cutia pe care o tineam de maner - DA! Asta avea maner!!!, si aud in spatele meu “REEEEIDUUU!!!” “Oh, nu, ce mai vrea de la mine?” Vroia sa ma intrebe, evident, dupa ce am cumparat ce am cumparat, daca nu ma ajuta mai mult aia cu ReMOTE-ul integrat. Well, nu ma ajuta, dar mersi mult de grija.

Am plecat usurel spre casa, era aproape 9, apus fumos, incepusera sa se aprinda luminile, romantic… mai putin mirosul de friptura de la restaurantul din spatele statiei… imaginati-va ce petrecere era in stomacul meu!
A venit si autobuzul, m-am urcat, am stat langa o tipa care semana cu tipul galben din Sin City, ala pervers… Mai era si blonda…

Sper sa nu mai scriu si partea a III-a…