Radu OPREA

Drumul

Scriu asta de pe autostrada US-101. Stau in dreapta (well, destul de evident si asta, dar ca sa fiu sigur ca nu apar interpretari gresite), am oceanul in stanga, ceva munti in dreapta… Tocmai ne apropiem de Santa Barbara. Nu stiu de ce, dar mi se par asa de exotice oraselele astea. As vizita toata America, as lua-o de la un capat, si as purica-o pana la celalalt. Usor, fara graba, fara grija ca am nu-stiu-ce avion de prins, sau ca nu mai am bani…
WOW! Tocmai am trecut pe langa un semn “Santa Barbara Ranch”.

Nu v-am zis de masina. De data asta am luat un Toyota Prius, hibrida, pe care inca nu am apucat sa o conduc, ca entuziasmul Liviei pentru cat de bine sta pe sosea a fost muuult prea mare. Si atat de mare i-a fost entuziasmul ca nu am mai oprit in Santa Barbara… Se pare ca ne intoarcem pe acelasi drum
OMG! Un tunel! Este primul tunel prin care trec decand sunt in SUA.

Ne-am oprit in Santa Maria, la Bakers Square, sa ciugulim cate ceva. Se pare ca au cele mai bune placinte din America. Anul trecut au castigat 48 de medalii!
Am mancat primul gratar de cand sunt aici, si a fost exceptional. Si am mai mancat o supa ce creveti, alba, care a fost ok. Dar placinta… Vai de mine! A fost divina! Eu mi-am luat un Cherry Pie, iar Livia un Triple Berry Pie. Nu stiu cum a fost ce a mancat ea, dar a mea a fost incredibila.
Ea e fost celnerita… duuude! Super tare! A fost dulce la o faza, cand am vrut sa ii fac poza, am ridicat aparatul si s-a intors repede “No, no, I don’t look good in pictures!”, dar s-a dus putin mai in spate, a raspuns la telefon, si a inceput sa isi aranjeze parul si sa se umfle putin in pene.

Tocmai am trecut de Alvin Av! Incep sa inteleg de ce toti de prin LA vor sa plece de acolo. Asta da orasel de provincie!

Si am trecut prin satucul Harmony, cu o populatie de 18 persoane.

Ne-am oprit putin si prin Monterey, un orasel foarte cochet, cu casute dragute si cu un acvariu care se pare ca este foarte frumos (nu l-am vazut, dar am auzit de el).

Ne-am mai oprit si prin Santa Cruz, care banuiesc ca este orasul unde se fabrica bicicletele Santa Cruz (sau poate o fi ca Salamul de Sibiu, care nu se fabrica la Sibiu).
A fost dragut ca am ajuns la un fel de balci, absolut la fel ca cele la care ma ducea bunica-mea cand eram mic. Aveam un aparat de gat si un laptop in spate, asa ca nu am stat mult. Am fost evident pe la Restroom, laitmotivul acestei vacante (“I think we should search for a restroom”…).

Ne-am mai plimbat putin prin padurile si muntii lor pana am gasit iar drumul pe langa ocean (nu chiar atat de inspirat, tinand cont ca era 10 noaptea si tot ce puteai sa vezi era luna reflectandu-se in ocean, dar de ce nu?).
Si am ajuns in San Francisco. Acum a inceput distractia: era o ceata de nu vedeai la 5 metri in fata. Gaseste indicatoare, directii, pe unde sa o luam, Alison ne-a dat niste indicatii, dar strada de care zicea ea era de negasit, o sunam pe Alison, vorbim mult cu ea, sa o luam inaite, sa intoarcem, la dreapta, inapoi, la dreapta, etc… Pana la urma am oprit mi-am scos telefonul, care evident nu mai avea baterie, l-am conectat la laptop sa il incarc, am pornit GPSul si… Surpriza! Alison credea ca noi venim din nord, noi vedem din sud. Una vorbea rusa, celalalta chineza… Dar am ajuns.

Si pe acolo

Am dormit la Alison, o colega de-ale Liviei de la Vassar. Are o casa super draguta. Se vede ca este aranjata pe parcursul multor ani, dar este atat de frumos decorata, si are un covor asa de pufos…
Mama ei este scriitoare, iar tatal ei a lucrat la Pixar (mai stii, Ovi, filmuletele alea facute prin anii 80-90, de Pixar, care ne uimeau pe noi? Well, tatal ei a lucrat la ele!). Anyway, are o super familie (de scriu de asta?!?). In fine, back to San Fracisco:

Am trecut peste ceata incredibila, ceva normal pe aici. De fapt cartierul asta, pe nume Pacifica este inconjurat de munti de jur imprejur, si toata ceata din tot San Francisco Bay se aduna aici. Se pare ca este asa in fiecare dimineata, doar spre amiaza se mai ridica si mai vezi soarele. Duminica actually a fost soare de dimineata

Am plecat la colindat orasul (dupa ce Alison ne-a facut niscai waffles), ne-am razboit putin incotro sa o luam, ne-am inteles sa mergem in Union Square (nu ca ar fi vre-un Union Square prea special, dar ca era un Apple Store si un Samsonite acolo). Cum eu nu am mai vazut vreuna, mie mi-a placut piata. Au un hotel foarte dragut cu 5 lifturi exterioare, cu pereti din sticla; se vede foarte frumos tot SF-ul. Si mai are si o sectiune despre Ansel Adams, care se pare ca s-a nascut aici.
Mica noastra excursie in centru s-a incheiat destul de brutal, cu o amenda pentru parcare - am depasit timpul cu 20 de minute. Si uite asa s-au mai dus 60$. Faptul ca am stat la Alison ne-a scutit de 200$, pe care i-am dat pe amenzi de parcare (care au fost doua, una in fata apartamentului, ca vinerea dimineata se face curat pe strada) si extra-ul ca sa avem masina hibrida… That was Stupid!

N-am oprit la Embarcadero, langa Fishermen’s Warf, si ca sa pastram traditia, am mancat. A trebuit sa asteptam cam jumatate de ora ca sa avem o masa la Fog Harbor Restaurant. Eu mi-am luat un Combo Plate, cu creveti, calamari si un peste, toate pane, care a fost delicios. Alison si-a luat tot creveti pane, iar Livia un fel de mixtgrill cu diferite animale marine, foarte bune. Chiar daca a fost mai scump (daca nu ma insel era cel mai scump de prin zona, sau cel putin asa arata), a meritat! Cred ca au fost cele mai bune fructe de mare pe care le-am mancat.

Dupa ce ne-am lasat gazda la job (Victoria’s Secret - vai ce i se potriveste), am mers la Golden Gate Bridge, pe care l-am prins tocmai la asfintit.
Au facut, exact langa intrarea pe pod un “Vista Point” de unde vezi minunatia in toata splendoarea ei. De aici sunt facute cam toate pozele alea frumoase cu Golden Gate; am facut si eu cateva :P. Este superb de vazut, asa, pe seara, ca soarele apune in spatele podului, pe care il face sa arate si mai rosu decat este.

Era sa mi-o iau putin si pe coaja, ca m-am oferit sa le fac o poza unor brazilience (dintr-un grup ce contine si niste masculi destul de feroce), hi hi hi, hu hu hu, de unde sunteti, ce dragut, stai sa iti mai fac o poza si cu aparatul meu, ha ha ha, pana cand o aud pe una dintre ele untrebandu-l pe tip de ce nu socializeaza, la care el “N-am chef de socializare!”. Si nu se uita la mine deloc frumos asa ca am luat inteleapta decizie de a pleca.
Ne-am mai plimbat pe la Fishermen’s Warf, care arata foarte frumos seara. Locul tipului cu chitara si muzicuta fu luat de un saxofonist care aduna ceva aplauze si care canta chiar bine. Ne-am aruncat pe doua mere si o pungulita de cirese, pe care am dat 15$ si hai sa o luam pe dom’soara de la munca.

Ia drumul spre mall de unde nu-i. N-am prea fost eu atent cand am dus-o, ca deh, aveam GPS pe scaunul din drepata. Incet incet l-am gasit pana la urma. Americanii astia au o chestie desteapta: fiecare drum are un sens sud, altul nord, sau unul est, celalalt vest, asa ca este destul de simplu sa te misti cu masina.

Hai sa mancam, hai sa mai vorbim, dar iti place filmul ala, dar ce tare e celalalt, ce muzica buna, dar ce-ar fi daca am vedea “Sweeny Todd”? Haide! Si uite asa, dupa o zi lunga ca naiba, alta si mai lunga inaintea ei, ne-am apucat sa ne uitam la un film de 2 ore la 1 noaptea. Nu am rezistat pana la sfarsit, asa ca abia astept sa il vad pana la capat cand ajung in Ro, chiar daca, dupa Wicked, mi s-a parut destul de slabut (dpdv muzical, evident).

Am mai trecut pe lista inca o noapte scurta, si la 9 eram in picioare, gata sa cutreieram SF. Am stat putin de vorba cu mama lui Alison, de care zicem ca este scriitoare. Este foarte tare! Asculta Muse, rade mereu, scrie foarte interesant (poate o sa postez ceva scris de ea, daca ma lasa), si apropo de scris, acum lucreaza la un roman, pe care spera sa il termine peste 2 ani, cand absolva Alison.

Am mai facut niscai fotografii in diferite combinatii in fata casei, ne-am luat un ramas bun perfect de pus in finalul oricarui film de succes (ele se duceau la bunica ei, la o masa in familie), si am plecat prin oras. Daca Alcatraz nu l-am vazut ca aveai nevoie de rezervare cu 2 saptmani inainte, macar pe langa el sa trecem, asa ca ne-am urcat intr-o croaziera ce mergea pe langa SF, pe sub Bay Bridge, putin pe langa inchisoare, si apoi inapoi. A fost de la Red & White Fleet, de 90 de minute, chiar interesanta. Ne-au dat niste casti la care puteam sa ascultam 3 canale, cu diferite informatii despre Bay. Se pare ca a ajuns pe aici si o balena, de vreo doua ori chiar. Nu imi mai amintesc numle lui…
Pentru amatorii de fotografii, am ascultat povestea primului cadru al lui Ansel Adams. Se pare ca a primit primul aparat de fotografiat cand avea 14 ani. Vroia sa faca o poza unui peisaj, parca, si s-a urcat pe o bututuga. Cand sa apese decalnsatorul, butura a luat-o la vale, Ansel cazand, facand totusi fotografia. Nu a fost chiar cea mai reusita, totusi…

Cand am ajuns pe tarm, hai sa ne plimbam cu autobuzul pe care am dat 22$, la oferta cu croaziera. Dar vai! Ultimul tur pleaca la 5, si este 5:04. Fugi repede, intreba, mi-a explicat o rusoaica pe unde sa o luam ca poate il prindem pe ultimul, alearga putin, autobuz nicaieri, intreaba, stai la o coada oarecare, ca cine stie. Pana la urma am schimbat biletele cu unele pentru tur de noapte (care pleaca la 6 seara?!?). Cu exceptia ghidului, care s-a dovedit a fi de treaba, nimic nu a meritat, Am dat banii astia de pomana. Tot ce ne-a aratat, vazusem deja, era si destul de tarziu, asa ca nu a meritat deloc!

Am luat repede un burger, si hai spre casa, nu de alta, dar era deja 8 si aveam de mers peste 500km. A fost incredibil faptul ca intr-un weekend am facut 1600km. Si au fost facuti usor, fara oboseala excesiva. Nu vreau sa ma gandesc cum ar fi fost sa fac un drum asa de lung in Ro…

Vreau sa va zic ca mi-a placut la nebunie San Fancisco. Mi-a placut mai mult decat oricare oras pe care l-am vizitat cat am stat in California (bine, poate nu mai mult ca LA-ul, dar pe acolo). Spre deosebire de Los Angeles, SF are un centru, este animat, pare mai viu. Este destul de mic incat te poti descurca si fara masina, pe cand in LA este foarte greu - distantele sunt atat de mari, incat fara masina iti ia o eternitate sa ajungi dintr-un loc in celalalt. Mai sunt si unele linii de autobuz unde masinile vin odata pe ora, si daca tocmai ai pierdut-o… sa vezi distractie daca statia nu are bancuta

Mi-a placut poate si pentru ca am avut cu cine sa ne petrecem timpul, si care sa ne arate orasul. A fost mare lucru ca am dormit la ea si nu la hotel. Apropo de asta, nu numai la mine in casa este frig; sa vedeti ce frig este la ea! Livia poate da mai multe detalii. A fost prima data cand am dormit cu trei paturi pe mine. Si cu un pestisor in pat

Chiar vreau sa mai merg odata in SF, sa vad ce nu am apucat (mai ales Alcatrazul), sa mai fac odata drumul de coasta LA - SF, care a fost extraordinar de frumos, sa ma opresc pe o plaja si in Santa Barbara (care are reprezentanta doar de American Airlines Eagle, adica doar first class, nu au loc si pentru muritorii de rand). Vreau sa mai stai in Big Sur Inn, un complex foarte frumos de pe coasta, si sa vad acvariul din Monterey.

Pacat totusi ca am cheltuit in SF cat am cheltuit in toate celelalte weekenduri la un loc. Dam vina pe transport, ca a fost mai departe.

Si apropo de transport, la intoarcere am luat-o pe I-5, o autostrada luuunga. Am setat Cruise Control-ul la 75 de mile (120 km/h) si m-am tinut de volanul ala vreo 500km. In linie dreapta!