Radu OPREA

Uite am luat-o noi asa, usurel pe coasta - nu, nu pe spinare, si nu, nici pe jos, ci frumos, cu trenul, Amtrak pe nume, de unde scriu aceste minunate randuri. De mic eram mort dupa trenuri, iar cand a mai aparut si inventia asta minunata pe nume laptop, s-a nascut poate cel mai exotic vis posibil (pentru Romania): Sa merg cu trenul, in timp ce lucrez la laptop. Aici chiar pot face asta fara a fi nevoie sa imi tin pe masa si spreiul paralizant, ca forma de aparare a teritoriului.

Si am ajuns noi in San Diego sambata pe la pranz, tocmai bine sa ne cazam si sa mergem la SeaWorld San Diego. Ne luam dupa indumarile pe care Livia le-a scris pe posti-it-uri, si ajungem la hotel. Camera am rezervat-o joi, prin HostelBookers.com, la un pret destul de ok, ne-au dat un mail de confirmare a rezervarii, pe care il inmanam domnului receptioner. Dar vai, nu avem rezervare pe numele acesta!

Se pare ca HostelBookers nu au trimis rezervarea si hotelului, asa ca noi nu mai aveam camera. Toata zona era Sold Out (Downtown San Diego). A urmat o discutie foarte interesanta cu receptionerul, care initial a zis ca el nu lucreaza aici, ca de fapt inlocuieste pe cineva, apoi ca lucreaza si ca nu este vina lui, ca siteul hotelului nu a mers zilele trecute, ca a mai fost o tipa intr-o situatie asemenatoare vineri, dar ca ne poate trimite intr-un alt hotel, de cealalta parte a aeroportului. Ne mai intepam putin cu domnisorul, ne cheama un taxi, si mergem la celalalt hotel. Taxiul care trebuia sa coste 9-10 usd a costat de fapt 15, dar trecem cu vederea.
Aici camera era 130 fata de 120 usd, cu un pat in loc de doua. Asta este, nu pierdem toata ziua pentru o problema tampita de software, pastram toate chitantele pentru un refund din partea HostelBookers (in fine, speram la un refund, ca pare a fi o companie misterioasa, care se ocupa de rezervari in State, dar are sediul in Londra, si nu are niciun numar de telefon la care sa fie contactati).

Hotelul, interesant… Avem baie in camera, dar cu chiuveta pe hol (chiuveta este cum intri in camera, in stanga, vis-a-vis de baie…), priveliste minunata, home delivery peste drum, iar ca etaje: L, 3 si 4. Unde este etajul 2?! Poate cutremurele astea… mai stii…

SeaWorld

Ne-am facut curaj si am mers sa ne udam. Am inceput ziua intr-un mod traditional pentru noi: am mancat!
Am fost la spectacolul cu care ei se mandresc, Believe with Shamu. A inceput cu o poveste foarte frumoasa a tipului care si-a dorit toate astea, care si-a dorit sa ajute balenele. Ne-a fost prezentat putin modul in care reusesc sa pregateasca un asemenea show, pasiunea de care este nevoie, timpul si relatia de prietenie ce se formeaza intre trainer si animal (puteam sa folosesc cuvantul “dresor”, dar mi se pare mult prea brutal; chiar se bazeaza pe prietenie, pe respect totul).

Un asa spectacol te pune pe ganduri! Este incredibil de cata pasiune dau dovada oamenii astia, si cat de mult se ataseaza unii de altii (animalele de oameni, si invers). Nu am avut vreo pasiune sau slabiciune pentru animale vreodata, dar te inmoaie sa vezi cum o balena poate face atatea pentru un om.

Am mai vazut un spectacol cu delfini, in care se vedea clar ca sunt mai inteligenti. Se poate vorbi acum de o coregrafie, nu mai era nevoie sa li se dea cate o recompensa dupa fiecare lucru pe care il faceau, iar ce faceau era ceva mai complex (sincron intre ei, de exemplu).

I-am facut o groaza de poze (da, poze, nu fotografii, Dragos :)) unui pusti simpatic de cativa ani. Vai ce-i mai placea sa pozeze

Cireasa de pe tort a fost la intoarcere, cand am mers cu un super sofer de autobuz! Este o tipa care realmente isi iubeste meseria! Are un talent uimitor sa faca lumea sa rada. Pacat ca nu vrea sa faca stand-up comedy, ca i s-ar potrivi atat de bine!

Am avut mare noroc cu ea, totusi, ca nu aveam nici cea mai vaga idee cum sa ajungem inapoi acasa. Ne urcam in autobuz:

“We would like to get off at Byron Street.”
“Where?! Where’s that? Where do you stay?”
“Well… It’s called… It starts whit a C… And has double LL…”
“Oh, Cabrillo!”
“Yeah, that’s it! Thank you!”
“Damn, I’m getting good at this!”

Am mai vorbit cu tipa, la un moment dat opreste autobuzul

“Isn’t this your stop???”
“Well… Don’t think so…” - Era scris mare, in fata noastra “Cabrillo Motor Lodge”
“You sure?”
“Oh, yes, it is, God, thanks, you are great!”

Noroc cu ea… Autobuzul de fapt trebuia sa o ia in stanga, inainte de hotelul nostru, dar ne-a dus pana in fata. Incredibili unii oameni!

Ne-a povestit despre un tip foarte credincios care a indemnat-o sa inceapa sa creada in Dumnezeu. Ea l-a intrebat daca Iisus este fiul lui Dumnezeu, si i-a raspuns fara ezitare ca da. L-a mai intrebat daca noi suntem fii lui Dumnezeu, si iar a zis da. Concluzia tipei a fost ca noi suntem frati cu Iisus, dupa cum reiese din cele doua intrebari. Reactia lui a fost destul de violenta, ca NU, cum poate sa spuna asa ceva, ca nu o sa mai ajunga in Rai, etc… “Crede si nu cerceta…”
A mai zis o chestie mortala, unor calugarite “Oameni buni, nu credeti ca ultimul lucru pe care Iisus va vrea sa il vada cand se intoarce, va fi o cruce?!”
Sper ca nu ia nimeni ce am scris mai sus in nume personal, nu am nimic nici pro nici impotriva credintei!

“Stiti cum sterge o blonda o greseala in Word? Cu pasta corectoare!”

Am avut mare noroc cu Livia, ca si-a amintit cateva bancuri romanesti! Pe mine ma bantuia ala cu ursul, vulpea si ahaha! (Il stiti voi… nu-l prea puteam spune :))
A spus unul tare: “How do you make a blonde suicide herself? You throw a lipstick off a building!” Ironic ca zicea un banc cu blonde, ea fiind blonda…

San Diego Zoo

Well… v-am zis ca animalele nu sunt chiar pasiunea mea, nu? A fost foarte interesant sa vedem o gradina zoologica chiar frumoasa, unde animalele sunt tratate cu respect. Aici oamenii chiar incearca sa salveze speciile pe cale de disparitie!
Am fost cu un ghid care stia numele fiecarui animal, cand s-a nascut, cate ceva despre el, cat de prietenos este, iar gradina nu este deloc mica! Din nou, pasiunea pentru animale!

Pe la pranz am luat-o usor spre Amtrak, ca vrem sa ajungem si la California Adventure Park, un fratior mai pentru adulti al Disneylandului. Povesti noi cand ajungem acasa. Vai ce drum frumos va fi diseara, ca avem de mers 2h juma’ de la Disney, in doua autobuze fooartteee dubioase…
Sper sa apuc sa pun postul asta.

California Aventure Park

Dupa cum ziceam, este un parc mai pentru adulti. Aici atractiile sunt pentru oameni cu inima tare, ca de exemplu California Screamin’, un rollercoaster in toata regula. Dupa The Big Shot din Vegas si The Mummy, de la Universal Studios, asta a fost mai calm , dar aici apucai sa intelegi ce simti. A fost si mai lung, si l-am facut si ziua; vedeai si tu lumea din jur.

Cel mai tare ride pe care l-am incercat vreodata (in afara de accidentul auto; sa vezi acolo adrenalina ?) a fost The Twilight Zone Tower of Terror: dupa o introducere foarte bine pusa la punct, ajungi intr-o cutie de metal, cu plasa de jur-imprejur si cu scaune tot de metal. Aici te iau, te urca cu “liftul”, iti dau drumul sa pici, te ridica iar, te impinge, te trage, te mai lasa sa mai cazi putin, mai vezi un filmulet, iar te arunca, iti fac si ceva poze, iti deschid si o fereastra mare, pe unde vezi tot parcul de distractii, iti mai dau putin drumul, si tot asa. A fost mai placut decat orice rollercoaster pe care l-am calarit vreoadata!

Am invatat sa si desenam - l-am desenat pe Duffy Duck, care se pare ca este personajul Disney care a aparut in cele mai multe filme, peste 100 la numar.

Intr-un moment de genialitate am decis sa mergem la Grizzly River Run la ora 8:30 seara. El este un ride foarte dragut, in care te plimbi cu o barcuta in care stau 8 persoane, in cerc, cu un anunt mare la intrare “You will get wet. You might gete soaked!” Livia a fost in primul caz, eu… nu asa de norocos. Eram in autobuz, si imi picura apa din pantaloni…

Fotografii