Radu OPREA

Ori sunt prea multi artisti pe metrul patrat in Bucuresti, ori universul incearca sa imi spuna ca fac bine ce fac (muzica, adica).

Am fost la ambasada SUA sa imi iau viza, ca vreau sa plec in vara in lumea noua. O coada lunga, calda afara, frig inauntru, emotii la scanatul amprentelelor (interesant ca tuturor le tremura asa de rau mana, pana si unei actrite), alta coada, stat in picioare, si prieteni noi.

Care sunt sanse ca, in spatele meu, la coada, sa se aseze o actrita, cu usor iz de regizor? In fine, domnisoara/doamna Doina Antohi este persoana in cauza. Timida discutia la inceput, despartiti pe parcurs de diferite siteme de securitate, iar adunati la loc, pana la urma m-a invitat seara la spectacolul ei, “Un cuplu ciudat”.

Este vorba de un grup de cinci prietene care o ajuta pe a sasea sa treaca peste despartirea de sotul ei (cu care a fost maritata timp de 10 ani) si care joaca foarte mult un joc de cultura generala - rusine sa imi fie, au zis la un moment dat cum il cheama, dar am uitat.
Am ajuns putin dupa inceputul piesei, asa ca am stat in piciare jumatate de spectacol (am accentuat destul faptul ca majoritatea zilei am stat in picioare?! ).
A fost una dintre foarte putinele piese care imi doream sa nu se mai termine. Nu stiu exact de ce mi-a placut asa de mult. Pur si simplu mi-a placut. Poate a cazut si intr-un moment prielnic, poate a avut influenta si viza, nu stiu.
A fost o comedie foarte frumoasa, foarte bine pusa in scena (am aflat ulterior ca este proiectul Doinei) si foarte bine jucata.
Muzica - cateva melodii bine alese semnate Ray Charles parca, presarate intre scene - mi s-a parut ca se potriveste de minune (actiunea are loc in NY).
La sfarsit, femeia invinge (barbatii e niste porci), sustinuta de “Big girls don’t cry” - de fapt cred ca asa se numeste melodia, nu am net acum sa verific. Dar o sa o fac - nope, nu se numeste asa, nu am gasit nimic pe net despre ea, asa ca o fi alta. Fugiti la pieasa sa o auziti, si sa imi ziceti si mie