Las Vegas - orasul unde soarele rasare la 9 PM
Posted by Radu on Jul 30, 2008
Masina
Am mers la Vegas cu o Toyota Corolla rosie, cu cutie de viteze automata. A fost prima masina cu cutie automata pe care am condus-o, si mi-a placut muuult!
Drumul
Drumul pana acolo a fost o adevarata delectare. Dupa ce am mers vreo 20-30 de mile sa iesim din LA, adica vreo 50 km, pe care i-am mers numai pe ce numesc ei Freeway, am ajuns pe o autostrada de 5 benzi pe sens, cu o banda dedicata masinilor cu mai mult de 3 pasageri. Interesanta idee. Am mers constant cu 70 de mile pe ora, pe undeva pe la 110 km/h. Au fost niste peisaje extraordinare. Incep sa inteleg de unde este mentalitatea asta a americanilor, cu totul oversized - pana si relieful este oversized la ei!
The middle of nowhere
Ne-am oprit sa punem putina benzina si sa mancam. Stiti complexurile alea din filme, cu un motel, benzinarie, un restaurant, in mijlocul desertului? Asa era asta. Putin mai evoluat, la modul ca motelul era un mic Mariott, benzinaria un Shell (unde ne-am luat o mica tzeapa, ca benzina cred ca era imbatata rau de tot cu apa), si restaurantul un In-N-Out Burger (care este foarte laudat pe aici, mai ales de Livia ?). Am mancat aici o imensitate de portie de pui. Nu am dat-o gata, asa ca am luat-o cu noi la pachet… well… la pachet a ramas, in masina, pana duminica seara 
Drumul 2
Am mers, si am mers, si am mers. Vreo 500 km in total.
Hotelul
Well, am ajuns in Las Vegas. Am parcat masina undeva intre nivelul 4 si 5 al parcarii (da, se poate), si surpriza! 43 de grade afara! Este asa de cald, incat nu apuci sa transpiri. Se evapora instant! Singurul mod in care o poti face este sa tii de ex ceva in mana, in 30 de secunde ai toata mana uda, sau sa te rezemi de ceva. Iarasi, pe unde te-ai rezemat ai transpirat in nestire. Dar totusi se poate sta mult mai usor decat la 35 de grade in Bucuresti. Poate o fi atmosfera mai uscata…
Cazarea
Am stat la coada sa ne cazam. LA COADA!!! Coada care a tinut pana duminica la pranz, si a revenit duminica seara (nu, nu, nu, noi ne-am cazat vineri). Camera a fost ok, cu muuulte decoruri care… well… amintesc de Sahara.
Prima iesire
La insistentele Liviei am iesit din camera in cuptor. Aveai impresia ca ti se topesc papucii, ca mergi pe asfalt abia turnat, asa ca ne-am refugiat in “Worlds biggest souvenir shop”. In fine, de fapt in World’s bigges kitch shop. Aici era frig.
Stratosphere
Primul lucru pe care l-am facut in Vegas a fost sa ne urcam in Stratosphere Tower, si sa ne dam in Big Shot, care se afla la etajul 110, mai exact la vreo 300 m de sol. FOARTE TARE! A ajuns si Livia la concluzia asta dupa vreo 2h dupa ce ne-am dat
Bellagio
Vroiam initial sa mergem la Fremont Street Experience, ca dupa harta pe care ne-a dat-o la hotel era la 2 strazi de noi… dar harta nu era buna, si de fapt era la vreo 4-5 km de mers printr-o zona nu foarte buna. Asa ca am luat autobuzul si ne-am oprit la Bellagio. VAI DE MINE! Nu cred ca un filmulet facut cu aparatul foto sau niste poze pot sa arate cat de frumos a fost. Am ajuns, si imediat dupa ce am ajuns a inceput “Viva Las Vegas” a lui Elvis Presley, si odata cu ea si fantanile sa danseze. Au niste tunuri care arunca apa in sus cateva zeci bune de metri. Dati fullscreen
Restul
Ne-am mai plimbat putin pe The Strip, am mai facut cateva poze, si apoi ne-am urcat in autobuzul care a facut exact o ora pana la hotelul nostru. A fost aglomeratie la ora 12 noaptea. Si de mers nu cred ca erau mai mult de cativa km… in fine.
Inceputuri
Ne-am trezit la 12. Incredibil. Am tras jaluzelele, si era bezna totala, asa ca am dormit mult. Daca nu ma uitam la ceas, cred ca mai dormeam ceva.
Fremont, part II
Ce facem azi? Well, hai sa mergem la Fremont, dar hai sa mergem seara, ca trebuie sa fie mai frumos. Nu, mergem acum, ca trebuie sa fie mai racoare acolo. Etc, etc, etc, am fost pana la urma la pranz. Well, distractia este doar seara, asa ca ne-am oprit in primul souvenir shop, unde am stat cateva ore, si unde am lasat destul de multi bani… 
George Wallace
Pe seara am fost la un Stand Up Comedy Show. George Wallace a fost main act (well, era show-ul lui). Vreau sa zic ca am ras cu lacrimi. O ora juma’ am ras in continuu! Are niste glume foarte misto cu “People say stupid things”. “You’re in the airplane, and then somebody asks you “You going the whole way?”", sau “You know, people do stupid things. One day, I was walking into Kentucky Fried Chicken, and I ordered 3 buckets of chickens, 24 pieces in each bucket, and the lady asked me, “Do you need a bag?”. Sau “I went to a 24 hour store. On the door it said: Open 6 am - midnight.” La intoarcere am luat 301. Ciudat ca nu a trecut pe Nicolae Caranfil…
Neatza soare!
Ne-am trezit, ne-am facut dus, dar vai! Unde este soarele? Duminica a fost cam innorat, deci tocmai bun de mers prin oras. Am fost la The Venetian, care se pare ca este cel mai mare hotel din lume. Au reprodus o parte din Venetia inauntru. Este WOW! Au reprodus piata San Marco!!! Incredibil. Pare a fi un apus continuu inauntru. Este chiar mai frumos ca in Italia - este mai curat. Ne-am plimbat cu gondola, am avut un gondolier blond, de pe langa Napoli zicea el, care ne-a cantat frumos, am facut multe poze si am asistat si la un mic spectacol in piata Este incredibil ce au facut oamenii astia. Absolut incredibil!
Wildlife
Am fost pe la Flamingo Hotel, unde au un parc interior cu pesti Koi, flamingo din plastic, broaste testoase, rate si multe pasari de care nici nu stiam ca exista. O experienta asemanatoare am avut la MGM, unde au un Lion Habitat. Erau 2 lei cat toate zilele acolo, mangaiati de doi tipi. Prima reactie a fost “Ce cauta tipii aia acolo? Faza cu leii era metaforica?!?”
Treasure Island
Din pacate nu am putut sa vedem show-ul de la Treasure Island, ca primul era la ora 19:00, cu jumatate de ora inainte sa inceapa Jubilee. Si cand ma gandesc ca am mers in nestire sa ajungem la Treasure Island… Unde mai pui ca Liviei ii era si putin rau? In fine, nu a fost un drum in zadar, ca am castigat 20$ in cazino :D:D:D Tot cazinoul este facut in genul Piratii din Caraibe, si aveau si o super motocicleta inauntru Si vai ce ma oftic ca nu am vazut spectacolul; se luptau sirene cu pirati.
NY-NY
Am mai fost la New York - New York, unde au reprodus pe exterior NY-ul, iar pe interior, well, strazi din NY. Este interesant, rollercoasterul cred ca este foarte dragut, dar nu am avut timp sa il incercam ca se apropia inceputul spectacolului la Bally’s.
Jubilee
Jubilee a fost cireasa de pe tort. Este un spectacol tipic Las Vegas, care se joaca de vreo 25 de ani si care a castigat multe premii. Pe noi ne-a convins publicitatea asta, am dat 80$ pe bilet si am mers. Ei bine, au fost cei mai bine 80$ cheltuiti in Vegas!
A fost genul ala de experienta dupa care nu mai poti scoate juma de ora niciun cuvant. MUUULTE costume (in fine, jumatati de costume in unele cazuri, ca fetele sunt topless; 1000 de costume in total), muuulte fete, multi baieti, muzica FOARTE FOARTE tare, coregrafie extraordinara, iar intre acte niste treceri foarte interesante.
A venit la un moment dat un scamator (asa il cheama?) care dupa ce s-a jucat cu niste popice (le arunca in toate felurile posibile, prin fata, prin spate, pe sub picior, printre picioare) a luat niste mingi si a inceput sa cante foarte misto la o clapa, adica: clapa era pusa pe jos, si el batea cu mingiile in ea; cand o minge lovea clapa, scotea un sunet, asa ca a cantat vreo 3 piese, printre care si can-can-ul. It was reeeally cool!
Au mai venit doi tipi plini de muschi cu niste numere de acrobatie foarte misto (se contorsionau in toate felurile, in timp ce unul era deasupra celuilalt, tinandu-se intr-o mana, de exemplu pe capul primului, etc…).
Ultima tranzitie a fost cu un tip ce semana cu Tobey Maguire si care cam facea pe Spiderman. Avea doua fasii lungi de panza care erau prinse de un carlig, de tavan, de care se tinea, urca, cobora, zbura, se rotea, tot ce-ti mai poate trece prin minte.
Chiar m-a marcat spectacolul asta! Chiar mi-ar placea sa fac asa ceva in Bucuresti. Trebuie doar sa gasesc 80 de fete frumoase, care sa cante bine, sa danseze perfect si sa vrea sa faca toatea astea debracate… floare la ureche. Vai cat mi-ar placea sa fac muzica pentru asa ceva!!! Gata, ma mut in Las Vegas!
Fremont Street Experience
Am reusit sa ajungem si la Fremont atunci cand trebuie. Am venit imediat dupa Jubilee. Livia si-a facut niste poze cu Chippendales (incurajati-o ca a facut bine ce a facut, ca nu a aruncat aiurea banii), am apuca sa mancam si apoi a inceput show-ul. Un ecran cat toate zilele (se pare ca este cel mai mare din lume) pe care sunt niste animatii interesante, si muuulte boxe putenice care iti amintesc ca esti in Vegas. Uitati-va la filmulet tot fullscreen!
Going back
Dupa Fremont am luat-o usurel spre LA. Am plecat destul de tarziu (cred ca era vreo 23:30 ceasul, dar sa nu le spuneti alor mei, ca tin mult la a mea mama ) dar drumul a fost extraordinar de usor. Cu toate ca au fost aceiasi 500km, au trecut foarte usor. Am mers constant la 70 mile (110 km/h), si am trecut pe langa strada ZZYZX. M-am uitat la poza a doua zi de dimineata, ca tot nu credeam. Am ajuns acasa pe la 4 dimineata, cand incepuse deja sa se lumineze.
RE: Un cuplu ciudat
Posted by Radu on Jun 27, 2008
Uite ca se mai joaca odata, marti, 1 iulie, ora 20:00, in La Scena.
Poate ne vedem pe acolo
A douasprezecea noapte
Posted by Radu on Jan 27, 2008
uite ca am ajuns la teatru. si ce teatru! fusei invitat la teatrul Masca, la spectacolul unui actor cu care am avut prilejul sa lucrez destul de recent, Bogdan Serban pe nume, la “A souasprezecea noapte”, de William Shakespeare.
este un spectacol cu masti, galeti, mari involburate, supravietuitori, nebuni, domnite, domni, betivi si animale.
am fost extraordinar de placut surprins de profesionalismul actorilor. toti sunt studenti la UNATC, in ultimul an, si daca nu ma insel, acesta este spectacolulpentru licenta. nu m-am dus cu niciun fel de asteptari, tinand cont de experienta pe care am avut-o cu diferite trupe de teatru in devenire. si am fost surprins. foarte surprins! toti au jucat impecabil.
si toti stiau sa faca o groaza de lucruri, de la cantat la un flaut de lemn, la manuitul unor mingii de foc (nu stiu exact cum se numesc, sunt niste guguloaie care ard, legate fiecare de cate un lant pe care il tii in mana), la cantat vocal (si cantat foarte bine), la sarit pe o platforma aflata la 2m inaltime.
spectacolul a inceput cu prezentarea actorilor, fiecare facand altceva, apoi a urmat un cadru muzical impozant, cu timpane, coarde si flaut folosit frenetic. toti actorii erau imbracati in negru, avand fiecare o masca alba pe fata. mult mai tarziu in spectacol se intelege scena, care este un fel de “a fost odata ca niciodata”, sau, cum Soti cugeta, actorii au fost niste celule stem (la urma urmei, definitia actorului).
din momentul in care a inceput sa se spuna povestea, a aparut o tema draguta pe pian, o coborare impartita pe doua registre - acut si grav - care parca anunta cele doua fire narative (sora si fratele). ea este reluata si putintel mai tarziu.
foarte draguta si intrarea domnitei, care s-a facut pe fondul unui cantec intonat de catre un actor, la un flaut de lemn (sper ca imi amintesc bine momentul). urmatoarea scena o gaseste tot pe domnita cantand “Ave Maria”, de Schubert - Wow ce voce are Miruna Ionescu!
o mare parte din piesa este trasa mai departe de muzica, cu foarte multe secvente in care personajele canta. spre rusinea mea, nu am citit-o, si nu stiu daca asta a fost o urmare a viziunii regizorale (Liviu Lucaci).
mi-a mai placut ca spectacolul a inceput si s-a sfarsit cu aceeasi melodie, acelasi cadru impozant, dandu-i unitate.
muzica am perceput-o putin contradictorie. ei cantau William Tell, iar intre scene mai aparea cate o varianta instrumentala a unui hit din vremea parintilor nostri. asta este singurul lucru care nu mi-a placut. as fi ales tot muzica de factura clasica.
specatolul se va mai pune in scena pe 2 si 3 februarie, la UNATC, asa ca daca aveti cum sa ajungeti, mergeti! trebuie neaparat vazut!
Ok, e de rau cand iti uiti parola de la blog…
Posted by Radu on Nov 30, 1999
Gata, m-am intors din vacanta! Si m-am intors cu scop foarte bine precis: Pana la sfarsitul lunii (mai 2009, ca sa fiu precis) vreau sa vad 14 filme despre care sa scriu pe blog, adica 5 filme pe saptamana. Punct. De fapt semnul exclamarii!
Cred ca am vazut destul Ultimate Survival de pe Discovery; stiu cum sa gasesc civilizatie oriunde s-ar prabusi avionul, stiu ce larve sa mananc si pe care sa le evit, cum sa recunosc plantele otravitoare si cum sa imi fac adapost. Cred ca ajunge. Prea mult Discovery si Nat Geo. Pe bune.
A, da! Sa nu uit de toate miturile posibile, cum isi arata dragostea cei din triburile africane, cum nu-stiu-ce mafiot nu a murit cand a fost imposcat in cap, si, evident, ce meserii murdare ne fac viata usoara si civilizata. Si Guantanamo. Si Richest Ppl, si Time Warp, si atata reclama, ca nu ma platesc.
Nu ma intelegeti gresit, cu toate ca dupa un an in care nu am mai postat nimic, cred ca vorbesc singur :), sunt foarte interesante emisiunile - altfel nu ma mai uitam la ele, nu? Dar prea multa muzica buna, care sa ma inspire, nu au.
Asa ca in fiecare zi o sa scriu despre filimul pe care l-am vazut cu o seara inainte. In seara asta este programat Magnolia, regizat de Paul Thomas Andreson si cu muzica de Aimee Mann.
Iar daca pe 1 iunie nu vor fi 14 posturi sa ma trageti de urechi!
The Pursuit of Happyness (2006)
Posted by Radu on Nov 30, 1999
Printr-o oarecare intamplare am revazut “The Pursuit of Happyness” (In cautarea fericirii). Vreau sa zic ca mi-a placut la fel de mult ca si prima data. Nu stiu exact ce este cu Will Smith, dar nu imi amintesc vreun film in care sa nu imi fi placut cum joaca. Are el ceva.
Filmul este regizat de Gabrielle Mucino; se pare ca Will a vrut neaparat ca el sa fie regizorul dupa ce a vazut celelalte filme ale sale (L’ultimo bacio si Ricordati di me). Tot impreuna au facut si Seven Pounds (Sapte Suflete), un alt film care mi-a placut. Pe scurt, pelicula spune de fapt povestea lui Chris Gardner, cum a ajuns din vanzator de aparate portabile de radiografiere, broker, urmand un internship de 6 luni foarte prost platit.
Se mai putea lucra putin la scenariu, ca in unele momente pare usor de plastic. Cred ca s-a pus prea mult accent pe Chris care alearga la propriu dupa destinul lui (“iar fuge dupa un aparat/dupa cineva?”).
Daca te gandesti la tragedia situatiei in care se afla cei doi (Chris si fiul lui), iti dai seama ca muzica si imaginea fac tot posibilul sa indulceasca realitatea, sa o faca mai usor de acceptat.
De aceasta parte muzicala s-a ocupat Andrea Guerra, care a lucrat la un numar destul de mare de filme italienesti, pe care nu le-am vazut, din pacate.
Mi-a placut foarte mult ce a facut; muzica a fost exact ce trebuie si exact atat cat trebuie. Mi se pare genial motivul principal, cantat pe pian. Surprinde foarte frumos atat nelinistea lui Chris Gardner, cat si inteligenta, perspicacitatea lui (sharpness, cum o numesc englezii), viata din el si dorinta de a-si depasi situatia. Sa ascultati “Opening”, de pe album.
Toata muzica este frumoasa! Are o dulceata in ea extraordinara. Chiar si in momentele tragice, de tensiune emotionala foarte puternica, aduce o nota de optimism. De exemplu, “Trouble at Home” si “Linda Leaves” it lasa impresia ca s-a prabusit cerul, dar intr-un fel te linisteste spunandu-ti ca totul va fi bine pana la urma.
Foarte interesant este si momentul de stat “la racoare”, cand muzica ii face un portret interior foarte detaliat; parca ii si auzi gandurile. Iar ultimile doua melodii, “Happyness” si “Welcome Chris”, incheie acesta calatorie intr-o nota de basm. Este acelasi optimism care ar incheia orice film Disney pentru copii.
In general cam totul este tonal si foarte usor de ascultat. Este genul de muzica pe care o asculti cand vrei sa te binedispui pur si simplu. Vrei ca cineva sa iti dea dreptate, sa iti spuna ca esti pe drumul cel bun.
Loading ...