Traiasca mamaliga!
Posted by Radu on Aug 16, 2008
Tocmai am facut prima mea mamaliga… in tigaie!
Cum Christine a luat/aruncat toate ustensilele de gatit, si cum pofta cerea o masura de urgenta, am facut mamaliga IN TIGAIE! Da, tigaia aia in care prajesti peste, in care faci cartofi prajiti, eu am FIERT MAMALIGA.
Si a iesit foarte buna. Pacat ca foarte putina…
Blogul in engleza
Posted by Radu on Aug 14, 2008
Cu o mare mana de ajutor din parte Ralucai (mersi mult de tot, Ralu!), o sa am blogul si in engleza. In sfarsit!
Nu m-am decis inca la adresa pe care o va avea, asa ca astept voturi in poll-ul din dreapta 
PS: blogish = blog + english 
Mesaj de la taica-miu:
Posted by Radu on Aug 13, 2008
“E adevarat ca ti-ai schimbat numele? In loc de Radu sa-ti zic Lefter?”
I just love my folks!
San Diego
Posted by Radu on Aug 13, 2008
Uite am luat-o noi asa, usurel pe coasta - nu, nu pe spinare, si nu, nici pe jos, ci frumos, cu trenul, Amtrak pe nume, de unde scriu aceste minunate randuri. De mic eram mort dupa trenuri, iar cand a mai aparut si inventia asta minunata pe nume laptop, s-a nascut poate cel mai exotic vis posibil (pentru Romania): Sa merg cu trenul, in timp ce lucrez la laptop. Aici chiar pot face asta fara a fi nevoie sa imi tin pe masa si spreiul paralizant, ca forma de aparare a teritoriului.
Si am ajuns noi in San Diego sambata pe la pranz, tocmai bine sa ne cazam si sa mergem la SeaWorld San Diego. Ne luam dupa indumarile pe care Livia le-a scris pe posti-it-uri, si ajungem la hotel. Camera am rezervat-o joi, prin HostelBookers.com, la un pret destul de ok, ne-au dat un mail de confirmare a rezervarii, pe care il inmanam domnului receptioner. Dar vai, nu avem rezervare pe numele acesta!
Se pare ca HostelBookers nu au trimis rezervarea si hotelului, asa ca noi nu mai aveam camera. Toata zona era Sold Out (Downtown San Diego). A urmat o discutie foarte interesanta cu receptionerul, care initial a zis ca el nu lucreaza aici, ca de fapt inlocuieste pe cineva, apoi ca lucreaza si ca nu este vina lui, ca siteul hotelului nu a mers zilele trecute, ca a mai fost o tipa intr-o situatie asemenatoare vineri, dar ca ne poate trimite intr-un alt hotel, de cealalta parte a aeroportului. Ne mai intepam putin cu domnisorul, ne cheama un taxi, si mergem la celalalt hotel. Taxiul care trebuia sa coste 9-10 usd a costat de fapt 15, dar trecem cu vederea.
Aici camera era 130 fata de 120 usd, cu un pat in loc de doua. Asta este, nu pierdem toata ziua pentru o problema tampita de software, pastram toate chitantele pentru un refund din partea HostelBookers (in fine, speram la un refund, ca pare a fi o companie misterioasa, care se ocupa de rezervari in State, dar are sediul in Londra, si nu are niciun numar de telefon la care sa fie contactati).
Hotelul, interesant… Avem baie in camera, dar cu chiuveta pe hol (chiuveta este cum intri in camera, in stanga, vis-a-vis de baie…), priveliste minunata, home delivery peste drum, iar ca etaje: L, 3 si 4. Unde este etajul 2?! Poate cutremurele astea… mai stii…
SeaWorld
Ne-am facut curaj si am mers sa ne udam. Am inceput ziua intr-un mod traditional pentru noi: am mancat!
Am fost la spectacolul cu care ei se mandresc, Believe with Shamu. A inceput cu o poveste foarte frumoasa a tipului care si-a dorit toate astea, care si-a dorit sa ajute balenele. Ne-a fost prezentat putin modul in care reusesc sa pregateasca un asemenea show, pasiunea de care este nevoie, timpul si relatia de prietenie ce se formeaza intre trainer si animal (puteam sa folosesc cuvantul “dresor”, dar mi se pare mult prea brutal; chiar se bazeaza pe prietenie, pe respect totul).
Un asa spectacol te pune pe ganduri! Este incredibil de cata pasiune dau dovada oamenii astia, si cat de mult se ataseaza unii de altii (animalele de oameni, si invers). Nu am avut vreo pasiune sau slabiciune pentru animale vreodata, dar te inmoaie sa vezi cum o balena poate face atatea pentru un om.
Am mai vazut un spectacol cu delfini, in care se vedea clar ca sunt mai inteligenti. Se poate vorbi acum de o coregrafie, nu mai era nevoie sa li se dea cate o recompensa dupa fiecare lucru pe care il faceau, iar ce faceau era ceva mai complex (sincron intre ei, de exemplu).
I-am facut o groaza de poze (da, poze, nu fotografii, Dragos :)) unui pusti simpatic de cativa ani. Vai ce-i mai placea sa pozeze
Cireasa de pe tort a fost la intoarcere, cand am mers cu un super sofer de autobuz! Este o tipa care realmente isi iubeste meseria! Are un talent uimitor sa faca lumea sa rada. Pacat ca nu vrea sa faca stand-up comedy, ca i s-ar potrivi atat de bine!
Am avut mare noroc cu ea, totusi, ca nu aveam nici cea mai vaga idee cum sa ajungem inapoi acasa. Ne urcam in autobuz:
“We would like to get off at Byron Street.”
“Where?! Where’s that? Where do you stay?”
“Well… It’s called… It starts whit a C… And has double LL…”
“Oh, Cabrillo!”
“Yeah, that’s it! Thank you!”
“Damn, I’m getting good at this!”
Am mai vorbit cu tipa, la un moment dat opreste autobuzul
“Isn’t this your stop???”
“Well… Don’t think so…” - Era scris mare, in fata noastra “Cabrillo Motor Lodge”
“You sure?”
“Oh, yes, it is, God, thanks, you are great!”
Noroc cu ea… Autobuzul de fapt trebuia sa o ia in stanga, inainte de hotelul nostru, dar ne-a dus pana in fata. Incredibili unii oameni!
Ne-a povestit despre un tip foarte credincios care a indemnat-o sa inceapa sa creada in Dumnezeu. Ea l-a intrebat daca Iisus este fiul lui Dumnezeu, si i-a raspuns fara ezitare ca da. L-a mai intrebat daca noi suntem fii lui Dumnezeu, si iar a zis da. Concluzia tipei a fost ca noi suntem frati cu Iisus, dupa cum reiese din cele doua intrebari. Reactia lui a fost destul de violenta, ca NU, cum poate sa spuna asa ceva, ca nu o sa mai ajunga in Rai, etc… “Crede si nu cerceta…”
A mai zis o chestie mortala, unor calugarite “Oameni buni, nu credeti ca ultimul lucru pe care Iisus va vrea sa il vada cand se intoarce, va fi o cruce?!”
Sper ca nu ia nimeni ce am scris mai sus in nume personal, nu am nimic nici pro nici impotriva credintei!
“Stiti cum sterge o blonda o greseala in Word? Cu pasta corectoare!”
Am avut mare noroc cu Livia, ca si-a amintit cateva bancuri romanesti! Pe mine ma bantuia ala cu ursul, vulpea si ahaha! (Il stiti voi… nu-l prea puteam spune :))
A spus unul tare: “How do you make a blonde suicide herself? You throw a lipstick off a building!” Ironic ca zicea un banc cu blonde, ea fiind blonda…
San Diego Zoo
Well… v-am zis ca animalele nu sunt chiar pasiunea mea, nu? A fost foarte interesant sa vedem o gradina zoologica chiar frumoasa, unde animalele sunt tratate cu respect. Aici oamenii chiar incearca sa salveze speciile pe cale de disparitie!
Am fost cu un ghid care stia numele fiecarui animal, cand s-a nascut, cate ceva despre el, cat de prietenos este, iar gradina nu este deloc mica! Din nou, pasiunea pentru animale!
Pe la pranz am luat-o usor spre Amtrak, ca vrem sa ajungem si la California Adventure Park, un fratior mai pentru adulti al Disneylandului. Povesti noi cand ajungem acasa. Vai ce drum frumos va fi diseara, ca avem de mers 2h juma’ de la Disney, in doua autobuze fooartteee dubioase…
Sper sa apuc sa pun postul asta.
California Aventure Park
Dupa cum ziceam, este un parc mai pentru adulti. Aici atractiile sunt pentru oameni cu inima tare, ca de exemplu California Screamin’, un rollercoaster in toata regula. Dupa The Big Shot din Vegas si The Mummy, de la Universal Studios, asta a fost mai calm , dar aici apucai sa intelegi ce simti. A fost si mai lung, si l-am facut si ziua; vedeai si tu lumea din jur.
Cel mai tare ride pe care l-am incercat vreodata (in afara de accidentul auto; sa vezi acolo adrenalina ?) a fost The Twilight Zone Tower of Terror: dupa o introducere foarte bine pusa la punct, ajungi intr-o cutie de metal, cu plasa de jur-imprejur si cu scaune tot de metal. Aici te iau, te urca cu “liftul”, iti dau drumul sa pici, te ridica iar, te impinge, te trage, te mai lasa sa mai cazi putin, mai vezi un filmulet, iar te arunca, iti fac si ceva poze, iti deschid si o fereastra mare, pe unde vezi tot parcul de distractii, iti mai dau putin drumul, si tot asa. A fost mai placut decat orice rollercoaster pe care l-am calarit vreoadata!
Am invatat sa si desenam - l-am desenat pe Duffy Duck, care se pare ca este personajul Disney care a aparut in cele mai multe filme, peste 100 la numar.
Intr-un moment de genialitate am decis sa mergem la Grizzly River Run la ora 8:30 seara. El este un ride foarte dragut, in care te plimbi cu o barcuta in care stau 8 persoane, in cerc, cu un anunt mare la intrare “You will get wet. You might gete soaked!” Livia a fost in primul caz, eu… nu asa de norocos. Eram in autobuz, si imi picura apa din pantaloni…
The Dark Knight (2008)
Posted by Radu on Aug 13, 2008
Intai sa va spun de cinema, de IMAX. Frate, e MARE!!! Un ecran imens, de vreo 20 m inaltime si lat de inca vreo 25. Din pacate a inceput cu un anunt ca numai anumite secvente au fost filmate cu camera IMAX, si ca in rest s-a pastrat raportul 1:2.35…
Ei bine, cu camere speciale au fost filmate toate secventele de zbor si alte cateva de intensitate sporita. Am simtit un mic gol in stomac la primul cadru, cand Batman se arunca de pe cladire. Simti orasul sub tine. Simti actiunea. Esti acolo!
Sunt totusi facute bine trecerile intre IMAX si normal, trebuie sa fii destul de atent ca sa le observi, dar de cele mai multe ori atentia iti este captata de actiune. Cred ca daca nu anuntau asta la inceput, nici nu observam.
Sunetul este ceva mai bun decat la noi, dar dat mai incet.
Si filmul…
Mi-a placut foarte mult filmul. Povestea mi s-a parut extraordinar de bine inchegata, cu o directie bine definita, fara detalii inutile, si cu personaje foarte bine conturate.
Cel mai mult mi-a placut de Joker - mi s-a parut singurul personaj cu o pasiune. El nu avea dileme existentiale care sa stea in fata cursului natural al actiunii si nu vroia sa se casatoreasca cu nimeni. Iar interpretarea lui Heath Ledger mi s-a parut o capodopera. M-a fascinat de la prima secventa in care a aparut pana la sfarsitul filmului. Reactia generala era “stai, de ce a plecat, aduceti-l inapoi!”
A fost singurul personaj dintr-un film care realmente m-a marcat. De la ticuri, la pasiunea sa de neegalat.
“Come on, I want you to do it, I want you to do it. Come on, hit me. Hit me!” - stiti voi ce secventa
Invatam noi pe la orele de romana despre artistul care face sacrificiul suprem pentru arta. Acest sacrificiu mi se pare ca l-a facut Ledger. A creat o capodopera, care i-a luat viata. Este un interviu cu el in care vorbeste despre The Jocker, unde se vad multe din ticurile personajului, se vede ca il traieste.
Felicitari pentru ce a facut, si sa-i fie tarana usoara, cum se zice pe la noi.
“Lucius Fox: Let me get this straight: You think that your client, one of the wealthiest, most powerful man in the world, is secretly a vigilante who beats criminals to a pulp with his bare hands. And your plan is to blackmail this person? Good luck.”
Alta replica geniala.
A fost un cadru superb, cand este el atarnat cu capul in jos, si camera se intoarce astfel incat sa il vedem normal. Senzatia pe care o creaza… sunt curios a cui a fost ideea.
Si daca tot descrierea blogului este “despre muzici de film, cum si de ce”, hai sa vorbim si depre muzica.
A fost compusa de Hans Zimmer si james Newton Howard. De putine ori sunt doi compozitori care sa lucreze impreuna la acelasi film. Cel mult al doilea recompune muzica, deoarece regizorului nu ii mai place ce s-a compus pana atunci.
Dar aici au lucrat side by side, si a iesit o capodopera. Filmul incepe cu trioleti pe coarde, care cresc in intensitate pe parcursul a catorva minute, fapt ce creaza o tensiune pe care o tai cu cutitul.
Tot coarde, de fapt o vioara, initital cantata natural, apoi putin sintetizata este folosita in absolut fiecare moment de tensiune al filmului. Este cam sunetul de tren din The Godfather, cand Pacino este stresat si trebuie sa ia o decizie.
Nu cred ca am vazut vreun film cu o muzica mai buna decat asta. Cred ca sustine filmul mai bine decat orice alta, din oricare alt film. In LOTR muzica da un sens filmului, ajuta la pozitionarea lui intr-o alta lume, a fanteziei. Aici pur si simplu sustine actiunea. Pur si simplu este un Atlas emotional care tine tot filmul pe umar. NIciodata prea multa, niciodata prea putina.
Imi place mult cum motivul de la inceput (saisprezecimile) revine in final, si cum vocea moralizatoare (Gordon) intervine spunand ca il urmaresc “Because he’s the hero Gotham deserves, but not the one it needs right now…and so we’ll hunt him, because he can take it. Because he’s not a hero. He’s a silent guardian, a watchful protector…a dark knight.”
Am fost initial uimit de punctajul iesit din comun de pe imdb.com (9.5 atunci, 9.3 acum) care la plasat pe locul I, dar s-a dovedit ca il merita pe deplin. Nu imi amintesc un detaliu care sa nu fie la locul lui (bine sunt 2, dar deja sunt carcotas), care sa deranjeze in vre-un fel sau care sa lipseasca.
Felicitari intregii echipe care a lucrat la acest film! Au facut o minune!
“Batman: [interrogating Maroni on whereabouts of The Joker] He must have friends!
Salvatore Maroni: [incredulous] Friends? Have you met this guy?”
Loading ...