Jocuri de noroc!
Posted by Radu on Mar 6, 2008
Am descoperit intruchiparea contemporana a jocurilor de noroc: schimbatul lentilelor la ochelari!
Poate fi greu? Ai luat acum 2 ani o pereche de la magazin, montati excelent, simetric, nu s-au spart (in fine, s-au zgariat). Te duci de unde i-ai luat, II PLATESTI sa iti faca inca 2 lentile, ei te anunta cam intr-o saptamana ca sunt gata, sa vii sa lasi ramele. Te duci, lasi ramele, explici ca ai nevoie de ei a doua zi, iti spun sa revii peste 24 ore sa ii ridici.
Surpriza! Ochelarii sunt gata, dar sunt montati STRAMB! (dupa ce m-au costat peste 500 lei…) Si mai dragut, imi spune ca sunt ok!?!
Sa mai spun ca le-am lasat ochelarii pe post de model, si ca pe hartia insotitoate scria cu un marker “Pastrati forma letilei”?!?
Mi s-a dat un nou termen, 28 martie. Este de amirat totusi ca a doua tipa care a venit a spus imediat ca o sa imi refaca lentilele.
Sper sa fie bine!
Fabrica de cutremure
Posted by Radu on Mar 6, 2008
Gata, stiu ce o sa imi pun in mijlocul casei! O fabrica de cutremure! Se infatiseaza in postura unei tobe imense de aprope 2m inaltime, in care dai cu un bat mai gros decat o bata de baseball; se zguduie totul! Wow!
Am fost aseara la un spectacol cu multe trambite, pe nume Yamato: Drummers of Japan. Evident ca am ajuns dupa prima melodie; si nu mi-am luat nici ochelarii de la facut.
Mi s-a parut un spectacol ce trebuie neaparat vazut! Multe tobe, unele mari, altele mici. Tum-tum, taf-taf, daca ar fi sa il descriu din punct de vedere muzical. Dar ca spectacol, imi paru genial! Un dialog foarte frumos intre artisti! Si foarte viu. Au oamenii astia o energie in ei, si niste muschi… 
A fost (jucata) si o mica “cearta” intre un barbat si o femeie, barbatul se juca frumos cu noi, intra femeia: bumbumbumtafbumtaptappppprrrram! Excelent!
Tot la capitolul discurs scenic, AU JUCAT TENIS! Cu sunetul! Tenis de camp, si tenis… de mana 
Si a mai fost o faza draguta, cand erau parca 6 pe scena, incep toti sa se balanseze stanga-dreapta: cinci o iau spre stanga, al saselea spre dreapta 
Spectacolul are doua parti, pauza venind ca o surpriza. “Wow, cand au trecut 45min?” Initial, a doua parte incepe putin timid, pana cand alpha males tipa “Sunteti gata?”!!! Asa e si termina, multumind.
Iar bisul… cred ca a fost climaxul showului! Un dialog cu publicul extraordinar. Ne-au pus sa aplaudam in varii feluri (vai cati oameni… musically challenged sa le spunem ) sa ridicam mainile, sa batem din picioare, sa stam jos - noi incapatanati, stam in picioare!
Cred ca a fost unul dintre cele mai bune evenimente de acest gen la care am fost! Daca mai vin pe meleaguri mioritice, MERGETI! Si nu va luati cele mai scumpe bilete, ca sala se umple cam pe jumatate, va puteti aseza ca pe oriunde
Si aplaudati mult, mult la sfarsit, sa cante bisul! Doar pentru el, si merita toti banii!
Asasinarea lui Jesse James de catre lasul Robert Ford (2007)
Posted by Radu on Mar 5, 2008
Incepusem sa ma indoiec foarte mult de criteriile dupa care evaluam filmele. Majoritatea aveau ceva “Wow” in ele. Acum pe bune, parca nu pot fi toate excelete. Si asa e!
Dupa gura lumii, am fost si eu la Jessie James. La Patria, ce-i drept, sper sa nu imi fi schimbat prea mult perceptia. Si cand te gandesti ca acum ceva ani numai acolo vedeam filme… Am evoluat, tataie! Traim mai bine!
Poate nu am inteles eu filmul, dar mi s-a parut un film nu prea bun; nu mi-a placut. Jesse James, primul rock-star, realitate distorsionata, adepti ce-si omoara idolii… Totusi nu cred ca voi avea rabdarea sa il mai vad odata. Si nici muzica nu a ajuta prea mult. De fapt, cred ca nu a ajutat deloc! In doua secvente mi s-a parut ca se potriveste, in ambele muzica avea influente puternice western. Poate Nick Cave a vrut sa transpuna povestea in zilele noastre printr-o muzica vadit electronica… Nu stiu. Mie nu mi-a placut. Si nu cred ca este din cauza sonorizarii din Patria.
Totusi, pe parte de sunet mi-a placutca toate vocile erau egalizate cu multe inalte, si parca ridicate putin ca inaltime - Acum cateva sute de ani oamenii aveau vocile mai pitigaiate; saracii cantareti din zilele noastre, mai ales tenorii. Sunt chinuti cateodata de cate un Beethoven…
Daca voua v-a pacut, mi-ar placea foarte mult sa aflu ce mi-a scapat!
A douasprezecea noapte
Posted by Radu on Jan 27, 2008
uite ca am ajuns la teatru. si ce teatru! fusei invitat la teatrul Masca, la spectacolul unui actor cu care am avut prilejul sa lucrez destul de recent, Bogdan Serban pe nume, la “A souasprezecea noapte”, de William Shakespeare.
este un spectacol cu masti, galeti, mari involburate, supravietuitori, nebuni, domnite, domni, betivi si animale.
am fost extraordinar de placut surprins de profesionalismul actorilor. toti sunt studenti la UNATC, in ultimul an, si daca nu ma insel, acesta este spectacolulpentru licenta. nu m-am dus cu niciun fel de asteptari, tinand cont de experienta pe care am avut-o cu diferite trupe de teatru in devenire. si am fost surprins. foarte surprins! toti au jucat impecabil.
si toti stiau sa faca o groaza de lucruri, de la cantat la un flaut de lemn, la manuitul unor mingii de foc (nu stiu exact cum se numesc, sunt niste guguloaie care ard, legate fiecare de cate un lant pe care il tii in mana), la cantat vocal (si cantat foarte bine), la sarit pe o platforma aflata la 2m inaltime.
spectacolul a inceput cu prezentarea actorilor, fiecare facand altceva, apoi a urmat un cadru muzical impozant, cu timpane, coarde si flaut folosit frenetic. toti actorii erau imbracati in negru, avand fiecare o masca alba pe fata. mult mai tarziu in spectacol se intelege scena, care este un fel de “a fost odata ca niciodata”, sau, cum Soti cugeta, actorii au fost niste celule stem (la urma urmei, definitia actorului).
din momentul in care a inceput sa se spuna povestea, a aparut o tema draguta pe pian, o coborare impartita pe doua registre - acut si grav - care parca anunta cele doua fire narative (sora si fratele). ea este reluata si putintel mai tarziu.
foarte draguta si intrarea domnitei, care s-a facut pe fondul unui cantec intonat de catre un actor, la un flaut de lemn (sper ca imi amintesc bine momentul). urmatoarea scena o gaseste tot pe domnita cantand “Ave Maria”, de Schubert - Wow ce voce are Miruna Ionescu!
o mare parte din piesa este trasa mai departe de muzica, cu foarte multe secvente in care personajele canta. spre rusinea mea, nu am citit-o, si nu stiu daca asta a fost o urmare a viziunii regizorale (Liviu Lucaci).
mi-a mai placut ca spectacolul a inceput si s-a sfarsit cu aceeasi melodie, acelasi cadru impozant, dandu-i unitate.
muzica am perceput-o putin contradictorie. ei cantau William Tell, iar intre scene mai aparea cate o varianta instrumentala a unui hit din vremea parintilor nostri. asta este singurul lucru care nu mi-a placut. as fi ales tot muzica de factura clasica.
specatolul se va mai pune in scena pe 2 si 3 februarie, la UNATC, asa ca daca aveti cum sa ajungeti, mergeti! trebuie neaparat vazut!
Cold Waves (2007)
Posted by Radu on Jan 24, 2008
am vazut acum cateva zile filmul lui Alexandru Solomon, “Cold Waves - Razboi pe calea undelor”, despre Radio Europa Libera, de pe timpul comunismului. cu toate ca a fost destul de controversata perspectiva din care a fost “povestita, povestea”, mie mi-a parut foarte echilibrata; doar spre sfarsit aprare un mesaj de genul “istoria se repeta. nu esti singur!”
muzica este impartita in trei mari capitole: genericele REL, Riders on the storm - The Doors si variatiunile pe tema din Rapsodia Romana - George Enescu compuse de Sorin Romanescu.
cum era de asteptat, s-a folosit multa muzica ce se afla la inceputul emisiunilor statiei de radio. a fost o experienta chiar interesanta sa aud genericele pe care le ascultam pe vremea cand abia stiam sa vorbesc! si aceleasi voci… wow! imi amintesc inceputul foarte reusit al emisiunii Disco ‘76, cu Andrei Voiculescu - super muzica.
de cateva ori s-a auzit si inceputul celei de-a doua Rapsodii Romane, de George Enescu, care a fost genericul REL, daca nu ma insel.
mi s-a parut foarte inspirata alegerea melodiei “Riders on the storm”, ca un fel de imn al starurilor de la radio. imediat se intelege rolul pe care l-au avut ei pentru noi - sau mai bine zis, pentru parintii nostri.
l-am vazut pe generic si pe Sorin Romanescu, trecut la Muzica originala, asa ca lui ii atribui o melodie ceva mai spre blues, cu un pas de bas care mi-a placut mult, mult, exact cand a venit vorba despre un atentat. curgea foarte frumos melodia pe un cadru tras din spatele unui gard! de fapt, o parte considerabila de secvente sunt filmate din spatele ori a unei plase, ori a unui geam cu sarma prin el, ori din spatele unui gard sau a unei usi (eventual inchise).
de doua ori se aude o melodie foarte patriotica (traiasca Romania, traiasca Ceausescu, parca era). una din dati m-a marcat iremediabil: era in prim plan o masa ce se invartea, cu o farfurie pe care se afla o gramajoara de picioare de porc. Formidabil!
de un lucru imi pare totusi rau: mi-ar fi placut sa vad si eu macar o sarbatoare de 23 August. este una preluata de la TVR, in care este facuta Romania din multi, multi, multi tineri, imbracati in rosu, galben si albastru. formeaza conturul Romaniei, iar pe fundal, “Florile recunostintei unui conducator iubit”. poate o sa compun si eu o melodie patriotica, si o sa angajez un cor sa mi-o cante, in timp ce eu imi rog niste colegi sa se aseze in asa fel in fata casei, incat de sus sa mi se recunoasca fata. nu v-am zis ca melodia ar fi pentru tara Gradinile Unite ale Radului, nu?
asa cum si-a inceput discursul domnul Solomon, astept “un film adevarat” din partea lui!
ps: nu, nu sunt nici impotriva si nici pentru comunism, nu am prea trait atunci, deci nu stiu cum a fost decat din povesti, dar in schimb mi-a placut mult documentarul, povestea de iubire si de ura; si cand te gandesti ca nu prea ma gadilau documentarele…
Loading ...